Doina veşnică a lui Nicolae Sulac

9 09 2020 LC site INSTORICUL 1

Istoricul zilei: 9 septembrie

La 9 septembrie 1936, în satul Sadâc din raionul Cahul, s-a născut Nicolae Sulac, vestit cântăreţ de muzică populară din Republica Moldova.

O altă legendă a culturii basarabene, regizorul de cinema, Emil Loteanu, spunea despre acest cântăreţ următoarele: „Nicolae Sulac nu ştia cine este Nicolae Sulac, el aparţinea unui timp, unei epoci, unui popor…”. El a trăit pe acest pământ numai 67 de ani, lăsând poporului căruia a aparţinut neuitatele cântece  Ce frumos mai cântă cucul”, „Tinerețe-tinerețe”, „Foaie verde maghiran”, „Când tata va veni”, „Floarea lui Sulac”, doinele „Miorița” și „Doina de jale”, „În pădurea de la Prut” și altele.

Nicolae Sulac şi-a început activitatea artistică în 1959, în  cadrul Capelei corale „Doina”. În anul 1965 el devine solist al Ansamblului „Fluieraş”, ansamblu care a lansat mulţi interpreţi de muzică populară.  În anii 70 şi începutul anilor 80 concertează în calitate de solist al Ansamblului „Lăutarii”. Acompaniat de aceşti neîntrecuţi lăutari, Nicolae Sulac a cântat la Cernăuţi, a susţinut un concert şi la Voloca, vatră a cântecului popular românesc.

În decursul activităţii sale artistice Nicolae Sulac s-a învrednicit de cele mai prestigioase premii, distincţii  şi titluri ale Republicii Moldova. A fost  singurul artist de muzică populară din Moldova, inclus în „Marea enciclopedie sovietică”.

În 2002, cu un an înainte de moarte, Nicolae Sulac a creat un fond de susţinere a muzicii populare. Legendarul artist a interpretat piese exclusiv în limba română, fiind aplaudat de fiecare dată de către toată sala, chiar şi de cei ce nu cunoşteau limba română. Spre sfârşitul vieţii Nicolae Sulac a dorit să se stabilească cu traiul la Iaşi, oraş care îi plăcea mult şi unde obişnuia să se întâlnească cu prietenii.

A decedat la Chişinău, în ziua de 8 aprilie 2003 şi a fost înmormântat în cimitirul de pe strada Armeană din capitala Republicii Moldova. La 9 octombrie 2004 a fost inaugurat bustul interpretului.  În 2007 a apărut albumul „La o margine de drum” cu cântecele neuitatului Nicolae Sulac. Interpretă de muzică populară este şi fiica regretatului artist, Doina Sulac.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий