Ivo Bobul va susține la Cernăuți un concert de binefacere

9 10 F 5
La 17 octombrie, artistul poporului din Ucraina, Ivo Bobul, va susține un concert solo la Teatrul Muzical-Dramatic „O. Kobyleanska” din Cernăuți. Evenimentul va avea loc în cadrul turneului panucrainean al artistului, care va cuprinde peste zece orașe.
Programul concertului are un titlu simbolic și semnificativ – „Ucraina unită și invincibilă!”. Ivo Bobul le-a pregătit pentru fanii săi toate hiturile sale preferate și cunoscute, precum și compoziții noi scrise în timpul marelui război din Ucraina, chiar și câteva surprize plăcute.
Ivo Bobul consideră că melodiile moderne ar trebui să susțină soldații ucraineni, prin urmare noul program se va baza pe melodii noi, scrise după invazia Rusiei în Ucraina.
O parte integrantă a activităților lui Ivo Bobul este și ajutorarea Armatei Ucrainene, iar recent artistul a primit din partea Comandantului suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valerii Zalujnyi, o insignă onorifică „Pentru asistență acordată armatei”.
Pe mijloacele bănești, adunate în timpul ultimului său turneu de primăvară, Ivo Bobul a procurat un jeep pentru Armata Ucraineană.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий