Comoara
Trăia odată un om care avea un vis – să găsească cel mai mare diamant din lume. Zi și noapte săpa în munte, căuta piatra, dar nu reușea nicidecum să găsească una așa cum își dorea. Omul s-a căsătorit, dar pe soția sa aproape că nu o vedea: petrecea zile întregi în peșteri. I s-a născut o fiică. Dar nici pentru fiica sa nu avea timp.
Și iată că, într-o zi, acest om a găsit un diamant mare – de o claritate rară, de tipul aceluia pe care, dacă îl pui într-un pahar cu apă, nici nu se mai vede. Omul păzea diamantul ca pe lumina ochilor, îl păstra într-o cutie pe o pernuță moale și veghea constant asupra ei. Fiecare minut liber și-l petrecea lângă cutiuță, admirându-și comoara.
Însă, într-o zi, examinându-și diamantul, a observat că acesta avea o mică fisură. Nenorocitul s-a apucat de cap: era deja în vârstă și știa că o a doua astfel de piatră nu va mai găsi. A decis atunci să șlefuiască diamantul pentru a ascunde defectul. A început să prelucreze piatra, iar când au apărut fațetele și s-a transformat în briliant, acesta a început să strălucească în toate culorile curcubeului. Omul l-a montat într-o ramă și l-a pus la gâtul fiicei sale, pe un lanț de aur.
Și toți cei care o vedeau pe fiica acelui om spuneau:
— Ce frumusețe nepământeană!
Dar, după un timp, omul a înțeles: oamenii nu vorbeau despre piatra după care vânase el toată viața, ci despre fiica lui, care îi fusese dăruită de Dumnezeu… Alergând după frumusețe, el nu văzuse frumusețea din propria casă.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com