,,Despre ce ,,au tăcut” arhivele”
Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, referindu-se la cartea ,,Anul 1940. Instaurarea puterii sovietice în actuala regiune Cernăuți”, apărută în 2021, la Editura Druk Art din Cernăuți, în materialul ,,Destine românești: anii 1940-1941. Despre ce ,,au tăcut” arhivele”, publicat în revista ,,Glasul Bucovinei”, nr. 1 – 4/ 2023, scrie: ,,Petru Grior, absolvent al Catedrei de Filologie Română a universității cernăuțene, fondatorul Societății ,,Golgota” din Cernăuți care a fost inaugurată cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă (1991), s-a dedicat în ultimii ani cercetării arhivelor, propunându-și să reconstituie adevărul despre masacrele de la Lunca și Fântâna Albă, despre deportări, despre soarta românilor în perioada instalării puterii sovietice în actuala regiune Cernăuți. Este fondatorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți. A lucrat o perioadă în calitate de director adjunct la Arhivele Statului din Cernăuți. Ca și colegul său, Dragoș Olaru, au avut posibilitatea de a accesa documente, ce erau interzise istoricilor ,,de rând” spre cercetare. Au adunat și publicat informații care abia astăzi ne permit să înțelegem pe deplin tragedia prin care a trecut neamul nostru de martiri.
Rezultatele cercetărilor au fost publicate în Cartea Durerii. Martirii României, în 6 volume la Cernăuți în anii 2011-2016 și în alte lucrări. Cercetările efectuate în baza documentelor oficiale rememorează adevărul crunt despre primii ani de dictatură stalinistă, perioada tragică pentru românii din regiunea Cernăuți: între 28 iunie – 31 august 1940 au fost arestați, anchetați și trimiși în Siberia 200 de ,,dușmani ai poporului” de origine română, iar din numărul total al deportaților din regiunea Cernăuți în anul 1941 românii au constituit 6.031 de persoane. Cel mai mare val al deportaților din Basarabia și nordul Bucovinei a avut loc în 12-13 iunie 1941, cea mai tragică zi din primul an al dominației staliniste, ne informează arhivistul Petru Grior, când în timpul nopții ,,au fost deportați 22.147 de oameni de diferite naționalități, vârste și profesii”, dintre care ,,6.532 de femei și 5.240 de copii… Din raionul Herța – 1.373; din r. Hliboca – 2.290; din r. Noua Suliță – 1.961; din com. Mahala – 700; din r. Hotin – 1.412; din or. Cernăuți – 6.036” (Agenția BucPress din Cernăuți).
În ultimii trei ani Petru Grior a lansat încă trei cărți în care reconstituie prima perioadă a instalării puterii sovietice, marcată de represalii, arestări, deportări, distrugeri, foamete, închisori. ,,În dimineața zilei de vineri, 28 iunie 1940, scrie autorul, Armata Roșie forțează Nistrul și intră pe teritoriul actualei regiuni Cernăuți a Ucrainei cu scopul de a-i ,,elibera pe români de sub jugul asupritorilor români”, ,,pentru triumful dreptății sociale”. Așa scria presa românească din ținut în perioada sovietică” (p. 3). Presa de propagandă bolșevică folosește dezinformările menite să demonstreze beneficiile instaurării celei mai sângeroase perioade din istoria multpătimitului pământ. ,,Bunăoară, scrie autorul, cu ocazia jubileului de 550 de ani de la prima atestare documentară a orășelului Herța a apărut o pagină tematică sub genericul ,,Timp al marilor primeniri”. Referindu-se la trecutul acestei așezări moldave, baștina iluministului, Gheorghe Asachi, se sublinia faptul că herțenii au dus o luptă aprigă ,,contra asupritorilor”, participând activ la răscoala țăranilor din 1907 din România. După un deceniu, au primit cu entuziasm ,,vestea despre biruința Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” din Rusia, salutând ,,călduros Puterea Sovietică”, exprimându-și ,,adeziunea la noua putere” în timpul unui miting desfășurat în această ctitorie multiseculară la finele anului 1917. Însă ei au avut posibilitatea să-i întâmpine ,,cu bucurie pe eliberatori” abia în 1940, când s-a realizat ,,visul de secole al celor obidiți”. Așa a început să se rescrie istoria românilor din regiune.
Autorul enumeră localitățile anexate de URSS: ,,… sunt încadrate 420 de localități din fostele județe Cernăuți, Storojineț, Rădăuți, Hotin și Dorohoi ale României, cu o suprafață de 8 mii de kilometri pătrați cuprinzând circa un milion de locuitori. Împreumă cu unitățile militare sovietice, pe meleagurile voievodale năvălesc reprezentanții Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS (NKVD), având ca sarcină principală căutarea, descoperirea și nimicirea ,,dușmanilor poporului” care ,,au supt sângele nevoiașilor timp de secole” (p. 4). Urmează descrierea destinelor celor care au nimerit printre primii în mâinile ,,eliberatorilor bolșevici…”, fiind considerați chiaburi, spioni, agenți secreți ai securității române: ,,Activitatea organelor sovietice de represalii era îndreptată în direcția nimicirii reprezentanților claselor sociale considerate a fi purtătoare ale valorilor societății burgheze, fiindcă ei erau o piedică în construcția socialistă” (p. 16). Depeșele pe care primul secretar al comitetului județean Cernăuți Ivan Grușețki le înainta Comitetului Central al Partidului Comunist de la Kiev despre instaurarea puteri sovietice în Bucovina de Nord și începtul activității organelor de partid și sovietice raportau despre entuziasmul populației care întâmpina cu bucurie intrarea Armatei Roșii ,,eliberatoare”. În aceste documente a fost folosită pentru prima dată denumirea de Bucovina de Nord (p. 17-18). ,,Informațiile” nu aminteau fărădelegile comise de NKVD-iști: ,,… când au fost arestați și condamnați la ani grei de închisoare sau la moarte zeci de oameni nevinovați, fiind acuzați de crime pe care ei nu le-au săvârșit. (…) Nu se spunea nimic despre teroarea roșie, ridicată la rangul de principiu, care a provocat un val de treceri numeroase în Patria istorică…”. În ținut a pornit procesul de naționalizare a bunurilor naționale, declarate ca proprietăți ale statului sovietic (p. 23).
În vara anului 1940 au fost adoptate o serie de legi: ,,Legea din 2 august 1940 (…) are următoarea redacție: ,,Să se includă partea de nord a Bucovinei și județele Hotin, Ackerman și Ismail ale Basarabiei în componența Rebulcicii Sovietice Socialiste Ucrainene”.
,,Pe data de 7 august 1940 este adoptată Legea despre unele schimbări și completări la articolele 13, 23 și 48 din Constituția URSS, conform cărora teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a fost împărțit în 23 de regiuni… Rând pe rând apar în luna august 1940 decrete referitoare la naționalizarea pământului, a băncilor, a întreprinderilor industriale, organizațiilor de consum, transportului feroviar și fluvial, poștei și telegrafului. Au fost naționalizate, continuă autorul șirul naționalizărilor, 74 de bănci mari și mici, 12 stații electrice, conducte de apă, parcul orășenesc de tramvaie. În mâinile statului trec tipografiile, spitalele, farmaciile, instituțiile de învățământ, casele locuitorilor care s-au refugiat în România (p. 25).
,,La 15 august 1940, scrie autorul în continuare, apare Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS despre naționalizarea pământului de pe teritoriul Bucovinei de Nord (subl.n.), conform căruia, începând cu data de 28 iunie 1940, tot pământul ținutului ,,eliberat” și bogățiile subsolului, cu pădurile și apele lui, devin proprietatea statului sovietic. După cum mărturisesc documentele de arhivă, au fost naționalizate peste 836 de mii de hectare de pământ arabil. Peste aceste pământuri vor fi organizate 9 sovhozuri” (p. 25).
În baza materialelor de arhivă P. Grior enumeră schimbările care au avut loc în învățământ: ,,În august a fost reorganizat întregul sistem de învățământ. Vor fi lichidate toate școlile românești. Au fost deschise 406 școli cu limba ucraineană de predare, 10 școli cu limba rusă de predare și două școli pedagogice. Pentru băștinașii meleagurilor voievodale de origine română vor fi organizate 114 școli cu limba de predare moldovenească. Nimeni nu a strigat atunci ,,Pentru limba ta sfântă de veacuri, ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”. Această limbă nouă, născocită și impusă de sovietici, a fost susținută și protejată de potentații zilei timp de jumătate de secol pe teritoriul ținutului carpatin, până la destrămarea imperiului bolșevic”.
Alte instituții de învățământ precum și reorganizarea universității cernăuțene: ,,În scopul pregătirii învățătorilor pentru clasele superioare, în orașul Cernăuți a apărut Institutul Pedagogic, în cadrul căruia aveau posibilitatea să capete cunoștințe în materie de filologie (limba și literatura ucraineană), de fizică și matematică și de istorie 330 de studenți. Totodată, va fi reorganizată și universitatea cernăuțeană, transformându-se în Universitatea de Stat din Cernăuți, cu următoarele facultăți: Facultatea de Filologie (limba și literatura ucraineană, limba și literatura rusă), Facultatea de Fizică și Matematică, Facultatea de Biologie, Facultatea de Geografie. Facultatea de Teologie a fost lichidată. Facultatea de drept, existentă în perioada interbelică, își va găsi adăpost în clădirea Universității din Lvov. Lecțiile pentru cei 420 de studenți se citeau în limba ucraineană”. Acestea sunt datele oferite de documentele din Arhiva cernăuțeană”.
Așa a analizat Doamna academician materialele incluse în cartea amintită. Ele reflectă activitatea organelor dictaturii staliniste în vara istoricului an 1940.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com