La 17 ianuarie a anului 17 î.Hr. a încetat din viață Ovidius (Publius Ovidius Naso; 20 martie, 43 î.Hr. – 17/18 d. Hr.). Poet din Roma Antică, unul dintre clasicii literaturii latine; exilat la Tomis (azi, Constanța), motivele exilului au rămas până astăzi învăluite de mister. Ovidius a fost exilat în anul 8 î.Hr. de împăratul Octavian Augustus. A fost îmbarcat pe o corabie şi a părăsit Roma, plecând spre marginea Imperiului Roman, la Pontul Euxin. Nu avea să se mai întoarcă niciodată. În semn de cinstire, dobrogenii i-au ridicat o statuie în piaţa care îi poartă numele. Epitaf pe statuia din vechiul Tomis îi sunt propriile versuri trimise din exil soţiei sale: „Sub astă piatră zace Ovidiu / Cântăreţul iubirilor gingaşe, răpus de-al său talent / O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată / Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin”. În cursul ocupaţiei germano-bulgare (1916-1918) statuia a fost dată jos de pe soclu de armata bulgară, pentru a fi luată ca pradă de război. Mai mulţi ofiţeri germani s-au opus, iar statuia a fost repusă pe soclu în 1918. O replică identică este amplasată, din 1925, şi în Sulmona, oraşul unde s-a născut Ovidius.
La 17 ianuarie 1734 s-a stins din viaţă Danilo (Dănilă) Apostol, hatmanul Ucrainei din partea stângă a Niprului. El s-a născut în 1654, în Veliki Sorocinţi, şi este un descendent din vestita familie de boieri moldoveni Apostol. Tatăl său, Pavel Apostol, a venit din Moldova în Oastea căzăcească în perioada răscoalei sub conducerea lui Bogdan Hmelniţki. În anul 1653 s-a căsătorit cu Maria Lesniţka, fiica colonelului de Mirgorod, Grigori Lesniţki. Fiul lor Danilo s-a născut peste o lună de la evenimentul trecerii Oastei zaporojene în subordonarea ţarului Rusiei. Mai târziu Pavel Apostol a devenit colonel de Mirgorod. Fiul său Danilo a fost hatman timp de şase ani şi a rămas în memoria poporului prin faptele sale bune. Îşi doarme somnul de veci în biserica din Veliki Sorocinţi, regiunea Poltava, ctitorită de el.
În ziua de 17 ianuarie a anului 1821 a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”, elaborat de Tudor Vladimirescu. În cele peste 30 de puncte ale acestui act se evidenția scopul Revoluției de la 1821: să fie pus capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale țării, să fie realizate unele reforme. Se insista asupra înființării unui stat obștesc, domn pământean, ales de cler și boieri. Țelurile Revoluției de la 1821 au fost consemnate în diferite acte, continuând cu Proclamația de la Padeș, cu Proclamațiile din 16/28 martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea „arzmagzar” către Poartă din 27 martie/8 aprilie și alte scrisori și declarații ale lui Tudor Vladimirescu. Din toate documentele reiese că se urmărea realizarea în etape succesive a unor măsuri care să asigure instituirea unei noi ordini sociale și politice și să asigure accesul țării la un statut de mai largă independență. După doar un an, Poarta a acceptat înlocuirea fanarioţilor prin numirea domnitorilor Ioniţă Sandu Sturdza, în Moldova, şi Grigore Dimitrie Ghica, în Ţara Românească.
La 17 ianuarie 1871 s-a născut la Botoşani Nicolae Iorga – istoric, documentarist, scriitor, dramaturg, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român de talie mondială. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.
Nicolae Iorga, dotat cu o memorie extraordinară, cunoștea istoria universală și în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu din istoria românilor fără să constați că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo și a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului comunist, opera sa istorică a fost în mod conștient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanță cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Nicolae Iorga a fost autor al unui număr uriaș de publicații și cel mai mare poligraf al românilor: circa 1250 de volume și 25 000 de articole.Ca om politic, a fost cofondator al Partidului Naționalist-Democrat, în anii 1931-1932 Prim-ministru și Ministru al Educației Naționale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi, Nicolae Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici. A fost asasinat la 27 noiembrie 1940.
La 17 ianuarie 1895, în satul Mahala de lângă Cernăuţi s-a născut Grigore Nandriş, lingvist, filolog și memorialist român, profesor la universitățile din Cernăuți, Cracovia, București, Londra și Oxford. Grigore Nandriș s-a născut și s-a format într-o perioadă în care relațiile româno-polone erau în plină dezvoltare, prin contribuția românilor care au activat în Polonia interbelică, pe atunci vecina de la nord a României. A început studiile la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti în anul 1915. După anul 1919, când reușește să finalizeze studiile, Grigore Nandriș se specializează în filologie slavă și indoeuropeană la Universitatea din Viena. Între anii 1920-1923 este lector de limba română la Universitatea din Cracovia, continuându-și specializarea în slavistică. Grigore Nandriș a fost primul profesor de limba română la Cracovia, în cadrul lectoratului înființat în anul 1921 acolo. Își ia în 1922 doctoratul în filologie cu teza „Aspecte verbale în „Evangheliarul” slav de la Putna”, lucrare din care va publica mai târziu în primul număr din „Codrul Cosminului”. În 1925 revine în țară și lucrează ca profesor la Școala Normală, iar un an mai târziu este chemat profesor extraordinar la Catedra de filologie slavă a Universităţii din Cernăuţi, post pe care se va titulariza în 1929. De aici se va transfera ulterior la București. Tot în 1929 este ales președinte al Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina, funcție pe care o va deține până în 1942. Lucrările lingvistice ale lui Gr. Nandriș sunt orientate, cu precădere, asupra relațiilor româno-slave. Grigore Nandriș aduce o importantă contribuție prin „Documente românești în limba slavonă din mănăstirile Muntelui Athos. 1372-1658” (1937), deschizând calea cercetărilor realizate mai târziu. Grigore Nandriş a decedat la 2 martie 1968 în Marea Britanie.
Evenimente istorice din ziua de 17 ianuarie:
1749: Domnitorul Țării Românești Grigore Ghica dă hrisovul prin care reorganizează învățământul din Transilvania. Hrisovul stabilește și bugetul Academiei Domnești din București.
1834: A fost încheiată Convenția ruso-turcă de la Sankt-Petersburg între Imperiul Otoman și Imperiul Rus. Poarta a recunoscut Regulamentele organice, potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829. S-a prevăzut ca, în mod excepțional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiți de cele două puteri semnatare ale Convenției și nu de Adunările Obștești Extraordinare, așa cum se menționa în Regulamentele Organice.
1928: A avut loc prima Adunare generală de constituire a Societății de Difuziune Radiotelefonică din România. La sfârșitul anului 1927, s-au pus bazele legale ale constituirii primei societăți naționale de radio din România, cu capital majoritar de stat, Consiliul de Miniștri declarând constituită Societatea de Difuziune Radiotelefonică din România în Jurnalul nr. 2915/22 decembrie 1927. La prima Adunare generală a Societății de Difuziune Radiotelefonică a fost aprobat Statutul de funcționare, constituindu-se primul Consiliu de Administrație al noului serviciu public. Societatea a fost înregistrată oficial la tribunal în martie 1928.
1940: S-a născut Mircea Snegur, agronom-savant, politician, primul președinte al Republicii Moldova.
1946: S-a întrunit pentru prima dată, la Londra, în palatul Westminster, Consiliul de Securitate al ONU şi sunt adoptate principiile de funcţionare ale acestui organism internaţional.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com