De ce Dumnezeu nu i-a dat omului aripi?
Un vânător mergea adesea în pădure la vânătoare. Într-o zi, a urcat mult timp pe un munte înalt, luând urma prăzii sale. Obosit, a decis să facă un popas și să se odihnească puțin. S-a așezat pe o piatră, a privit spre cer și a văzut un stol de păsări care zburau dintr-o parte în alta. Deodată, i-a venit un gând: „De ce nu i-a dat Dumnezeu omului aripi, ca să poată și el zbura?”.
În acel moment, pe lângă vânător trecea un pustnic smerit care, cunoscându-i gândurile, i-a spus: — Iată, tu te gândești de ce nu ți-a dat Dumnezeu aripi; dar dacă ți le-ar fi dat, tot ai fi fost nemulțumit și ai fi spus: „Aripile mele sunt slabe și nu pot să mă ridic la înălțimea dorită, până la cer, ca să aflu ce este acolo”.
Iar dacă ți s-ar da aripi puternice, capabile să te ridice până la ceruri, nici atunci nu ai fi mulțumit și ai spune: „Nu înțeleg ce se întâmplă aici”. Și dacă ți s-ar da minte (pentru a înțelege), ai fi nemulțumit și ai spune: „De ce nu sunt înger?”.
Dacă ai deveni înger, ai fi din nou nemulțumit și ai spune: „De ce nu sunt heruvim?”. Iar dacă ai fi heruvim, te-ai gândi și ai spune: „De ce nu mi-a îngăduit Dumnezeu să cârmuiesc cerul?”. Și chiar dacă ți s-ar da să cârmuiești cerul, tot nu ai fi mulțumit și ai vrea mai mult.
De aceea, fii mereu smerit și bucură-te de ceea ce ai și de ceea ce ți se dăruiește. Numai atunci vei trăi cu Dumnezeu.
Vânătorul a înțeles că pustnicul i-a deschis ochii asupra adevărului și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că l-a trimis pe acest călugăr, care i-a arătat calea smereniei.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com