La 14 aprilie 1457 Ștefan cel Mare a cucerit tronul Moldovei. La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în Moldova, însoțit de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie de munteni oferit de Vlad Țepeș, iar restul moldoveni din Țara de Jos, pentru a lupta împotriva domnului Moldovei, Petru Aron, pe care l-a învins pe 12 aprilie în Bătălia de la Dolhești și la 14 aprilie în Bătălia de la Orbic, silindu-l să ia calea exilului. După câștigarea bătăliilor și alungarea lui Petru Aron, Ștefan a organizat o mare ceremonie publică de încoronare, într-un loc numit Direptate, pe valea Siretului (locul purta numele de Direptate deoarece aici se obișnuiau a se ține toate judecățile cele mari, toți oamenii putând veni să asiste sau să facă vreo plângere). „Deciia Ștefan vodă strâns-au boierii țării și mari și mici și altă curte măruntă dimpreună cu mitropolitul Theoctistu și cu mulți călugări, la locul ce să chiamă Direptatea și i-au intrebatu pre toți: este-le cu voie tuturor să le fie domnu? Ei cu toții au strigat într-un glas: „În mulți ani de la Dumnezeu sa domnești”. Și decii cu toții l-au rădicatu domnu și l-au pomăzuitu spre domnie mitropolitul Theoctistu. Și de acolea luo Ștefan vodă steagul țărâi Moldovei și să duse la scaunul Sucevii” [Grigore Ureche – Letopisețul Țării Moldovei].
În timpul domniei lui (care a durat 47 de ani, până în ziua morții sale – 2 iulie 1504), a reorganizat administrația, a impulsionat comerțul, a refăcut sistemul de apărare a țării. Din acea epocă datează primele cronici, ca și mănăstirile pictate în celebrul stil moldovenesc. Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare fiind prăznuit în data de 2 iulie.
La 14 aprilie 1574, Ioan Vodă cel Viteaz, domn al Moldovei (1572-1574), a învins oastea turcească în Bătălia de la Jiliște. Ioan Vodă cel Viteaz în timpul scurtei sale domnii a dus o politică de întărire a autorității princiare, lovind în boierime, care l-a numit „Ioan Vodă cel Cumplit”. A căutat să-și asigure tronul în exterior, punându-se bine și cu turcii, și cu polonezii, pe de o parte, iar pe de alta, asmuțindu-i pe unii împotriva altora prin tot felul de iscodiri, uneltiri și minciuni. El a fost domnitorul care a schimbat capitala Moldovei de la Suceava la Iași.
Aliat cu cazacii zaporojeni, se aruncă într-un șir de lupte, care reprezintă momentele cele mai glorioase ale domniei acestui voievod.
Ioan Vodă cel Viteaz întâmpină armata invadatoare a lui Alexandru Vodă al Munteniei, care, susținută și de un contingent otoman, îl aducea pe Petru Șchiopul domn în Moldova, învingând-o într-o luptă fulgerătoare lângă Jiliște, la vadul Râmna sau Râmnicu Sărat. Pune la Târgoviște domn pe un credincios de-al său, Vintilă, îndreptându-se apoi spre Brăila, unde se refugiase Petru Șchiopul. Aici se dă o bătălie în care Ioan Vodă învinge, după care se îndreaptă spre Bugeac pentru a-i sprijini pe cazaci. Învinge trei corpuri de oaste turcească la Tighina și Cetatea Albă.
În vara anului 1574 are loc o nouă expediție, alcătuită din turci, tătari și munteni. În timp ce Ioan Vodă îi învinge și alungă pe tătari, Golia e trimis să-i țină pe turci la Dunăre. Turcii reușesc să treacă, iar Golia fuge spre Ioan Vodă aflat cu oștirea lângă iezerul Cahulului, direcție în care se îndreaptă și oastea turcă. Aici se dă lupta și călărimea boierilor în frunte cu Golia trece la dușman. Sosirea tătarilor îi copleșește pe moldoveni, care se retrag în satul Roșcani, în apropiere. După o lungă și eroică, dar și zadarnică rezistență, Ioan Vodă s-a predat, primind asigurări că oștenii săi vor fi, în schimb, cruțați. Turcii îl ucid însă, legându-l de cozile a două cămile, pentru a-l sfârteca (10-11 iunie). Oștirea, care nu apucase să părăsească locul luptei, se întoarce atunci spre turci, și oștenii lui Ioan Vodă reîncep lupta pentru a răzbuna moartea mișelească a voievodului. După moartea lui Ioan Vodă cel Viteaz, doi frați de-ai lui după mamă și un nepot, au ajuns pe tronul Moldovei: Ioan „Nicoară” Potcoavă, Alexandru Sarpega și Petru Cazacul. Cronicarii vremii sale nu au prea multe cuvinte de laudă la adresa lui: era un mercenar egoist, violent, care căsăpea boierii şi preoţii prin fel şi fel de torturi. Bogdan Petriceicu Hașdeu este cel care, pe la 1865, îl va transforma într-un erou şi un vizionar.
La 14 aprilie 1600 a început expediția lui Mihai Viteazul de cucerire a Moldovei. În primăvara anului 1600, Mihai și-a dat seama de pericolul pe care îl reprezenta influența în Moldova a Regatului Poloniei, care refuzase să facă parte din Liga Sfântă și era un aliat tacit al Imperiului Otoman. Polonezii, a căror politică externă era practic sub controlul marelui hatman Jan Zamoyski, nu numai că îl înscăunaseră în 1595 pe protejatul lor, Ieremia Movilă, ca Domn al Moldovei (scoțând astfel această țară din Liga Sfântă) și îl susținuseră pe Andrei Báthory în Transilvania, dar unelteau să îl detroneze pe Mihai și să-l pună în locul lui, în Țara Românească, pe Simion Movilă (fratele lui Ieremia). Este important de știut că vasal al Poloniei era doar domnitorul Ieremia Movilă, împreună cu apropiații lui, în timp ce populația din Moldova, ba chiar și oștenii moldoveni, erau de partea lui Mihai Viteazul. Așa se face că în armata lui, atunci când a trecut prin pasul Oituz, se afla și un contingent alcătuit din circa 2.000 de moldoveni, spre surprinderea lui Ieremia Movilă.
La 14/24 aprilie Mihai Viteazul a plecat din Alba Iulia, lăsând în locul său pe banul Mihalcea, acesta și Farkas Korniș fiind delegați să trateze cu comisarii imperiali. El s-a îndreptat spre Miercurea Sibiului, după care a trecut pe lângă Făgăraș (17/27–20/30 aprilie), Codlea (21 aprilie/1 mai), Brașov (22 aprilie/2 mai) și a ajuns la Prejmer (23 aprilie/3 mai), unde și-a așezat tabăra, făcând cunoscut ostașilor săi că vor trece Carpații pentru a-l alunga pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei.
La 14/27 aprilie 1874 s-a născut la Chisălău (azi în Ucraina) istoricul Sever I. Zotta. A fost membru corespondent al Academiei Române. La 1 octombrie 1912 a fost numit director al Arhivelor Statului din Iaşi, în ale cărei bogate depozite începuse să cerceteze odată cu venirea la Iași. A contribuit la apariția revistei „Ioan Neculce” (1921) și a desfășurat o bogată activitate publicistică bazată în primul rând pe tezaurul documentar al țării, adunat în depozitele Arhivelor Statului. Sever I. Zotta a înfiinţat în 1921, împreună cu Gh. Ghibănescu, la Iaşi, Societatea de Istorie şi Filologie. A publicat studii de genealogie, studii referitoare la trecutul mănăstirii Golia. Sever I. Zotta a murit în 1943, la Orsk, oraş din Rusia.
14 aprilie 1924, în Bravicea, Orhei, Călărași, s-a născut George Munteanu, profesor universitar, scriitor, critic și istoric literar. După absolvirea studiilor superioare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității „Victor Babeș” din Cluj, a urmat o carieră universitară la aceeași facultate, fiind asistent și lector, apoi s-a transferat la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București unde a fost lector și apoi conferențiar. A lucrat în paralel ca redactor la revistele Steaua din Cluj, respectiv Contemporanul din București. A fost detașat în străinătate ca lector de Limba română la Universitatea din Montpellier și la Universitatea din Beijing. În ultimii ani ai vieții a fost profesor la Universitatea Hyperion. A colaborat cu articole și studii la revistele România literară, Luceafărul, Tribuna, Contemporanul, precum și la ziarul Scânteia. A debutat editorial cu o monografie dedicată lui B.P. Hasdeu (1963), apoi a publicat un studiu dedicat operei lui Ion Creangă, două studii dedicate lui Mihai Eminescu, două volume de articole: Atitudini, Sub semnul lui Aristarc, și cursul universitar Istoria literaturii române. Epoca marilor clasici. Volumul Hyperion, I. Viața lui Eminescu (1973), având originea în teza sa de doctorat. A fost distins cu Premiul „B.P. Hasdeu” al Academiei Române. A decedat la 8 noiembrie 2001, la București.
Evenimente istorice din ziua de 14 aprilie:
1864: S-a născut Arthur Văitoianu, unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial, om politic. Pe timpul războiului a îndeplinit funcții de comandant de divizie, de corp de armată în campaniile anilor 1916, 1917, și 1918, remarcându-se prin modul cum a condus acțiunile. A fost Comandantul Corpului II Armată, pe timpul Bătăliei de la Mărăști.
1912: Tragedia de pe Titanic: vasul de pasageri RMS Titanic lovește un iceberg în Atlanticul de Nord. După o noapte de coșmar, în dimineața următoare, la ora 11:40, vasul va dispărea în adâncurile oceanului. Din cei 2.224 de pasageri și membri ai echipajului, peste 1.500 au murit. A fost cea mai mare catastrofă cauzată de scufundarea unei singure nave de până atunci. Este și până astăzi dezastrul cel mai mare, privind scufundarea unei nave de linie, pe timp de pace.
1919: Calendarul gregorian a intrat în vigoare în România. Data de 1 aprilie pe stil vechi a devenit data de 14 aprilie pe stil nou. În consecință, anul 1919 a avut doar 352 de zile.
1989: A fost publicat mesajul agenției RATAU „Situația din Cernăuți: realitate și speculații” cu privire la alopecia copiilor din Bucovina, subiect despre care vorbea întreaga republică. Se menționa că trecuseră deja cinci luni de când la Cernăuți fusese spitalizat ultimul copil cu diagnosticul de alopecie chimică, trăgându-se astfel o primă linie sub boala care izbucnise în toamna anului 1988. Aceasta a afectat peste 160 de copii. Toți bolnavii au urmat un curs de tratament intensiv în cele mai bune clinici din țară și s-au întors acum acasă. Starea lor de sănătate s-a îmbunătățit.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com