La 5 aprilie 1884, la Răzeni, Basarabia, s-a născut Ion C. Inculeț, om politic român, preşedintele Sfatului Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru român, membru al Academiei Române. Ion Inculeţ, preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia în momentul unirii cu România, a rămas în conştiinţa publică prin contribuţia sa la înfăptuirea acestui act istoric, însă destinul a făcut ca el să fie martor de pe poziţii executive în statul român la destrămarea idealului său politic şi de viaţă, în urma anexării Basarabiei la Uniunea Sovietică în iunie 1940.
Ion Inculeţ a absolvit şcoala primară în satul natal, iar în anul 1894 este admis la Şcoala teologică din Chişinău, subordonată Seminarului teologic. A absolvit-o cu note foarte bune, obţinând dreptul de a se înscrie la Seminar. S-a înscris la Facultatea de fizică şi matematică a Universității Imperiale din Sankt-Petersburg, pe care a absolvit-o cu diplomă de gradul I şi cu recomandare pentru profesorat. În anii studenţiei la Petersburg, din iniţiativa lui, este creată Asociaţia studenţilor basarabeni din Petersburg „Bessarabskoe zemliacestvo“.
În anul 1917 Ion C. Inculeț a devenit deputat în Sovietul din Petrograd, iar în aprilie 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al preşedintelui Guvernului Provizoriu, Aleksandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de basarabeni, studenţi şi profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci cuceririle revoluţiei din februarie. Datorită calităţilor sale de om politic, se impune imediat ca lider al moldovenilor unionişti şi este ales deputat în „Sfatul Ţării“ împreună cu alţi basarabeni veniţi din Petrograd, din partea deputaţilor-ţărani. După preluarea puterii la Petrograd de către bolşevici prin puciul din Octombrie, Ion C. Inculeţ a militat pentru unirea Basarabiei cu România. La 21 noiembrie 1917 el a fost ales preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia. În perioada mandatului său, la 6 ianuarie 1918 a avut loc tentativa de preluare a puterii la Chişinău de către bolşevici, iar la 24 ianuarie Sfatul Ţării a proclamat cu majoritate de voturi independenţa Basarabiei faţă de Rusia, iar la 27 martie – unirea cu România.
După realizarea Marii Uniri a românilor la 1 decembrie 1918, Ion C. Inculeţ îndeplineşte funcţia de ministru de stat fără portofoliu pentru Basarabia până în mai 1920. În ianuarie 1922 Ion C. Inculeţ este numit ministru de stat în guvernul format de Ionel Brătianu. Activează ca deputat în Parlament şi ministru în toate guvernele liberale interbelice.
În anul 1940, referindu-se la soarta Basarabiei și Unirea din 1918, el spunea: „Basarabia a fost smulsă din trupul Moldovei prin forță, cu călcarea oricărui drept și a oricărei dreptăți, în anul 1812. Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbii române în toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia țaristă – o sută de ani a durat cu dârzenie rezistența acestui minunat popor moldovean dintre Prut și Nistru pentru conservarea limbii, pentru păstrarea ființei naționale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conștiinței naționale. Și odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse în calea Unirii cu toți românii” .
Din nefericire, printr-o lovitură a destinului, va fi martor la destrămarea proiectului politic pentru care luptase în urmă cu numai două decenii. Numit la 28 iunie 1940 ministru secretar de stat în cabinetul Gheorghe Tătărescu, Ion C. Inculeţ va asista de pe poziţii executive la evacuarea teritoriului Basarabiei ca urmare a cedării guvernului de la Bucureşti în faţa ultimatumului sovietic.
Ion C. Inculeţ s-a stins din viață în rezultatul unui atac de cord la 19 noiembrie 1940, la Bucureşti. Există şi unele opinii, potrivit cărora s-a sinucis, ca urmare a situaţiei dramatice a pierderii Basarabiei şi a Nordului Bucovinei, în vara acelui an. A fost înmormântat în Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Bârnova, aflată la periferia municipiului Iaşi.
La 5 aprilie 1932 s-a născut scriitorul român Fănuș Neagu. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1993-1996). Fănuş Neagu a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001. În anul 1954 debutează cu povestirea „Dușman cu lumea”, în revista „Tânărul scriitor”. În anul 1960 are loc debutul editorial cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”. În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote” la Teatrul Majestic și „Olelie” la Teatrul Național din București. Fănuş Neagu este autorul romanului „Scaunul singurătății”. În anul 1993 Teatrul Național din București și la Teatrul Național din Timișoara pune în scenă piesa lui „Casa de la Miezul Nopții sau Paiața sosește la timp”. Fănuş Neagu a decedat în 2011.
La 5 aprilie 1932, la Sângera Veche, azi în Republica Moldova, s-a născut Dumitru Goia, dirijor și muzicolog moldovean. A studiat la Conservatorul din Leningrad/Sankt Petersburg. A fost dirijor al Orchestrei Teatrului de Operă și Balet din Chișinău, apoi prim-dirijor al Orchestrei simfonice a Filarmonicii din Chișinău și profesor de Dirijat orchestră, Citire partituri, Orchestrație, Analiza stilurilor orchestrale la Conservatorul „Mimar Sinan” din Istanbul. Din anul 1993 s-a stabilit la București, fiind conferențiar la Universitatea Națională de Muzică, dar și dirijor al orchestrei simfonice a instituției.
În afară de activitatea profesorală, a susținut numeroase concerte în România și peste hotarele ei. Pentru merite deosebite în arta dirijorală, în 1983 i-a fost acordat titlul de Artist emerit, iar în 1988 cel de Artist al Poporului din R. Moldova.
La 5 aprilie 1943, în București s-a născut Sergiu Luca, violonist american de origine română. Familia sa s-a mutat în Israel când avea 7 ani; la vârsta de 9 ani a debutat cu Orchestra Simfonică Haifa. A studiat la Institutul Curtis cu Ivan Galamian, apoi la Londra și în Elveția. În Statele Unite a debutat, cu Orchestra din Philadelphia în 1965, cu Concertul pentru vioară al lui Sibelius, fiind apoi invitat de Leonard Bernstein la Filarmonica din New York. În timpul carierei sale, a înregistrat întreaga operă pentru vioară solo a lui J.S. Bach, Concertele de la Brandenburg (cu Pablo Casals) și o parte din repertoriul romantic și al secolului XX. A lansat Festivalul Chamber Music Northwest Portland, Oregon, a condus Orchestra de cameră din Texas (1983–1986), a fondat Festivalul Muzical Cascade Head în Oregon, a fondat Da Camera Society din Houston, a fost unul dintre fondatorii grupului de cameră Context. Din 1983 până la moarte a fost profesor la Universitatea William Marsh Rice. A decedat la 6 decembrie 2010, în Houston, SUA.
În ziua de 5 aprilie a anului 1955 sir Winston Churchill demisionează din funcţia de prim-ministru al guvernului britanic, după o activitate de peste 50 de ani. După retragerea sa din viaţa politica s-a dedicat scrisului. Pentru operele sale, în special pentru lucrarea fundamentală „Al doilea război mondial” (în șase volume), i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură în 1953. Winston Churchill este cunoscut ca o mare personalitate a secolului XX şi unul din cei mai importanţi conducători din istoria Regatului Unit şi a lumii întregi.
Evenimente istorice din ziua de 5 aprilie:
1710: Hatmanul Pylyp Orlyk, în localitatea Bender, a semnat „Statutul Armatei Zaporojene” – prima Constituție ucraineană.
1772: Exploratorul olandez Jacob Roggeveen descoperă o insulă în Oceanul Pacific, pe care băștinașii o numeau Rapa Nui. Descoperitorul o va boteza Paasch Eyland (Insula Paștelui).
1792: Președintele american George Washington își exercită autoritatea sa de veto asupra unui proiect de lege, prima dată când această putere este utilizată în Statele Unite ale Americii.
1874: A avut loc, la Viena, premiera operetei Liliacul, de Johann Strauss-fiul. Succesul a fost impresionant, mai este și astăzi, când opereta se joacă nu numai în sălile specifice acestui gen, ci adesea chiar în sălie de operă, cu interpreți de cel mai ridicat prestigiu. Este ca un omagiu pentru calitățile de excepție ale partiturii.
1917: O delegație română este trimisă la Washington. Delegaţia română formată din Vasile Lucaciu, Vasile Stoica şi Ion Moţa a plecat la Washington (unde a ajuns pe 29 iunie) pentru a prezenta opiniei publice americane şi guvernului SUA poziţia politică şi militară a României şi totodată revendicările sale cu privire la teritoriile româneşti din Austro-Ungaria.
1951: Ethel și Julius Rosenberg sunt condamnați la moarte pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice (au dezvăluit rușilor secrete cu privire la armele atomice).
1970: Prin decizia conducerii URSS, rămășițele lui Adolf Hitler și ale Evei Braun au fost exhumate și distruse prin incinerare, la 11 km de Magdeburg.
1994: La Palatul Chimiștilor din Cernighiv a avut loc o adunare a cetățenilor care l-au nominalizat pe Leonid Kucima – originar din regiune – drept candidat la președinția Ucrainei. În iulie, fostul șef al guvernului, „directorul roșu” Kucima, avea să câștige alegerile și să conducă țara timp de zece ani și jumătate.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com