Pilda cedrului mândru
Într-o grădină creștea un cedru. Cu fiecare an, devenea mai puternic, tot mai înalt și mai frumos. Coroana sa bogată se înălța regește deasupra celorlalți copaci, aruncând peste ei o umbră deasă. Dar, cu cât creștea și se întindea mai mult spre cer, cu atât mai tare se înrădăcina în el o trufie nemărginită.
Privindu-i pe toți de sus cu dispreț, într-o zi a strigat poruncitor:
— Îndepărtați acest biet alun! — și copacul a fost tăiat de la rădăcină.
— Scăpați-mă de vecinătatea acestui smochin nesuferit! Mă supără cu înfățișarea lui prostească, a poruncit altă dată cedrul capricios, iar smochinul a avut aceeași soartă.
Mulțumit de sine, legănându-și crengile cu mândrie, frumosul trufaș nu se mai oprea:
— Curățați locul din jurul meu de acești peri și meri bătrâni! — și pomii au fost transformați în lemne de foc.
Astfel, cedrul neobosit a poruncit să fie nimiciți, unul câte unul, toți copacii, devenind stăpânul deplin al grădinii, din a cărei frumusețe de odinioară nu mai rămăseseră decât cioturi.
Dar, într-o zi, s-a dezlănțuit un uragan puternic. Cedrul îngâmfat s-a împotrivit cu toată forța, ținându-se strâns de pământ cu rădăcinile sale puternice. Însă vântul, neîntâlnind în calea sa alți copaci, s-a năpustit fără nicio piedică asupra frumosului însingurat, rupându-l fără milă, zdrobindu-l și îndoindu-l spre pământ. În cele din urmă, cedrul chinuit nu a mai rezistat loviturilor furioase, a trosnit și s-a prăbușit la pământ.
(Din rețelele de socializare)
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com