La 6 noiembrie 1893 a încetat din viaţă compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski. Piotr Ceaikovski (1840-1893) este autorul baletelor „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din pădurea adormită”, a operelor „Evgheni Oneghin”, „Mazepa”, „Dama de pică” etc. Celebrul compozitor are rădăcini ucrainene. El este un descendent din neamul căzăcesc Ceaika, iar rude ale lui au fost din familiile vestite Grebinka şi Gogol. Străbunicul compozitorului, Fedir Ceaika, a fost sotnic în regimentul Mirgorod şi a participat la Bătălia de la Poltava (1709), unde a murit din cauza rănilor primite. Fiul lui Fedir, Petro Ceaika (bunicul compozitorului) a fost student la Academia Movileană din Kiev şi şi-a schimbat numele de familie din Ceaika în Ceaikovski. S-a stabilit cu traiul în gubernia Viatka din Rusia. Tatăl compozitorului, Ilia Ceaikovski a fost general-maior în retragere, iar mama compozitorului, Alexandra, născută Acier, a fost nepoata sculptorului francez, Michel Victor Acier.
La 6 noiembrie 1914 s-a născut scriitorul român Alexandru Mitru, autor de literatură pentru copii și tineret. Printre scrierile sale se numără „Legendele Olimpului” și volumul de povești „Căciula fermecată”. „Legendele Olimpului”, ciclu de povestiri inspirate din miturile grecilor, au jucat un rol însemnat în apropierea publicului tânăr din România, de bazele gândirii și de istoria mitică a Greciei Antice.
La 6 noiembrie 1930, în satul Prajila, raionul Floreşti, s-a născut Pavel Darie, scriitor moldovean. În anii 1950-1955, a studiat la Institutul de Literatură „M. Gorki” din Moscova, avându-l în calitate de coleg pe cunoscutul poet rus Evgheni Evtuşenko. A fost redactor la ziarul „Colhoznicul Moldovei”, şef de secţie la săptămânalul „Cultura Moldovei”, redactor, apoi şef de redacţie la Editura „Cartea Moldovenească”. În 1954, Pavel Darie a debutat cu volumul de versuri pentru copii „Ce-a fost în pădure?”, urmat de cărţile de versuri şi proză pentru copii: „Sputnicul – steluţa noastră” (1959) şi „Povestea bobului de grâu” (1962). De asemenea, a semnat volumele de poezie „Dor de mamă”, „Vase comunicante”, „Am vrut să ştiu”, „Scrisoare către tine”, „Cântece de iarnă”, „Viaţă de legendă”, „Steaua care lacrimă” şi povestea „Bob de grâu”. A tradus din creaţia scriitorilor I. Turghenev, E. Vinokurov, Ianka Kupala, din autori italieni, francezi, indieni etc. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al Comitetului de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi pentru traducerea eposului sanscrit „Ramayana” (1988). S-a stins din viaţă în noaptea de 19 spre 20 noiembrie 2015, la vârsta de 85 de ani.
La 6 noiembrie 1936, în satul Clocuşna, judeţul Hotin, s-a născut cunoscutul regizor de film, scenarist şi poet moldovean, Emil Loteanu. În prezent satul de baştină al lui Emil Loteanu se află în raionul Ocniţa, Republica Moldova. După anexarea Basarabiei de către URSS în anul 1944, Emil a rămas la Rădăuți, împreună cu tatăl său (Vladimir), în timp ce fratele său, Marcel, și-a însoțit mama (Tatiana) la București.
În decembrie 1949, rămas orfan de tată, el a trecut ilegal Prutul, refugiindu-se la casa bunicilor din Colencăuţi, sat din raionul Hotin. A fost prins și predat grănicerilor români, care l-au trimis la București, unde mama sa lucra la Ambasada Sovietică. În anul 1952 Emil Loteanu a cerut să fie repatriat și s-a reîntors la Clocușna, cu scopul de a urma studii de cinematografie la Moscova, deoarece fusese respins la București. După absolvirea Școlii de regie, a fost angajat în anul 1962 la studioul Moldova-film, lucrând în perioada 1973-1983 ca regizor la studioul Mosfilm din Moscova. Emil Loteanu este autorul a peste 20 de filme, la realizarea cărora a participat atât prin regizarea lor, cât și prin scrierea de scenarii. Printre filmele regizate de el s-au bucurat de o apreciere deosebită, chiar de premii internaţionale, „Poienile roşii” (1966), „ Lăutarii” (1971), „Şatra” (1975), „Gingaşa şi tandra mea fiară” (1978), „Anna Pavlova” (1983) şi „Luceafărul” (1986). Scene pentru filmele „Lăutarii” şi „Luceafărul” au fost filmate în Bucovina – la Crasna şi Cernăuţi. Emil Loteanu a fost declarat drept „cel mai bun regizor al secolului XX din cinematografia moldovenească”. În ultimii 20 de ani din viața sa, numărul ofertelor de filme a căzut drastic din cauza destrămării URSS, Emil Loteanu devenind aproape șomer.
La data de 18 aprilie 2003, a decedat fiind bolnav de cancer, în timp ce filma producția „Yar”, film pe care nu a reușit să-l finalizeze. A fost înmormântat în cimitirul Vagankovo din capitala Rusiei.
Există lucruri mai puțin cunoscute despre personalitatea lui Emil Loteanu, numit și ultimul romantic al cinematografiei sovietice. Deși invita și actori renumiți să joace în filmele sale, Emil Loteanu prefera actori la început de drum, pe care îi modela după bunul său plac. Într-un interviu, compozitorul Eugen Doga afirma că eroii filmelor lui Loteanu aveau aceleași gesticulări și mimici ca însuși regizorul acestora. Printre actorii lansați de Loteanu enumerăm: Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Victor Ciutac, Maria Sagaidac, Victor Soțchi-Voinicescu. Se poate spune că l-a descoperit și promovat pe Eugen Doga, devenind mai apoi prieteni. Compozitorul Eugen Doga susține că Emil Loteanu a fost cel care l-a motivat și i-a sugerat linia melodică pentru valsul din „Gingașa și tandra mea fiară”, regizorul fiind și unul dintre puținii oameni cu care compozitorul putea vorbi în română când trăia la Moscova.
Emil Loteanu s-a afirmat mai puţin ca poet, însă critica literară a reuşit să-l numească „poet cu ochii arşi de frumuseţe”.
La 6 noiembrie 1947, Lugoj, Timiș, s-a născut criticul literar român Alex Ștefănescu. Contribuția sa de căpătâi este Istoria literaturii române contemporane (1941-2000). În această lucrare, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor în 2005, autorul răspundea întrebării „Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul regimului comunist?”. Aceasta analiză cuprinzătoare, incluzând toți scriitorii importanți din această epocă, împreună cu multe alte volume și articole de critică și istorie a literară, îl plasează pe Alex Ștefănescu printre cei mai importanți critici și istorici ai literaturii române, alături de George Călinescu, Eugen Lovinescu și Eugen Simion ori Nicolae Manolescu. A decedat la 25 februarie 2024, la București.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com