La 11 octombrie 1593 Mihai Viteazul urcă pe tronul Ţării Româneşti. După cum afirmă istoricii, în tinereţe viitorul domnitor al Ţării Româneşti a fost negustor de vite, după care, cu sprijinul şi sub protecţia unchiului său Iane, un boier foarte bogat, a început să ocupe diferite funcţii înalte. În perioada în care unchiul săi era mare ban al Olteniei, Mihai a ajuns bănişor al judeţului Mehedinţi. De asemenea, în anul 1590 ajunge mare stolnic, iar între 1591-1592 devine mare postelnic. În scurt timp, Mihai ajunge mare agă. Pentru că Banul Olteniei locuia de fapt la Constantinopol, istoricii consideră că este posibil ca Mihai să fi fost, în această perioadă, şi ispravnic în locul acestuia, la Craiova. A avut o ascensiune fulminantă şi între 1592 şi 1593 a fost ban al Olteniei. Mihai se retrage în Ardeal în urma unui complot al boierilor împotriva domnitorului Alexandru cel Rău la care se presupune că ar fi participat. După două săptămâni, Mihai a plecat la Constantinopol, unde ajutat de unchiul său Iane, de Andronic Cantacuzino, aristocrat grec, fiul al lui Mihail Cantacuzino (Şeitanoglu), şi de agentul diplomatic englez Barton a reuşit să primească de la turci domnia Munteniei, în schimbul unor mari sume de bani şi cadouri bogate. Banii au provenit din împrumuturi făcute Mihai la creditori, care imediat după înscăunare au venit în ţară ca să-şi primească banii şi dobânzile aferente.
În momentul când Mihai Viteazul şi-a început domnia, de aproape două secole Ţara Românească plătea regulat tribut turcilor. Iar Sultanul schimba domnii Ţării Românești după bunul său plac, determinat de obicei de cumpărarea tronului de către pretendenţii care roiau pe la Istanbul. Mihai Viteazul s-a angajat în faţa Sultanului că va achita datoria predecesorilor săi la tronul Ţării Românești. Împreună cu banii împrumutaţi de el pentru cumpărarea tronului, datoria Ţării Românești era de 700 de milioane de aspri, echivalentul a circa 5,8 milioane de galbeni. Suma era atât de mare, încât era imposibil de achitat, ţinând cont de potenţialul economic al Ţării Românești, scrie istoricul Bogdan Murgescu.
Cauza luptelor lui Mihai cu turcii constă tocmai în această datorie imensă, care a adus Ţara Românească în incapacitate de plată. Mihai Viteazul a profitat de un context internaţional favorabil: organizarea Ligii Sfinte, o alianţă creștină cu scopul declarat de a lupta împotriva turcilor, și desfășurarea războiului cu turcii, cunoscut în istorie ca Războiul de 15 ani (1593-1606). Acest război i-a oferit lui Mihai ocazia să se ridice la luptă împotriva turcilor, neavând altă soluţie pentru ieșirea din incapacitatea de plată.
Cronica Țării Românești a ținut minte peste decenii că Mihai a trebuit să dea socoteală de cheltuirea banilor, o povară în conducerea țării, de care a scăpat abia în urma bătăliei de la Giurgiu, când Sigismund Bathory i-a permis să folosească liber vistieria Țării Românești.
Unirea ţărilor româneşti realizată de Mihai Viteazul a durat doar câteva luni, pentru că în timpul campaniei din toamna anului 1595 de la Giurgiu, în timp ce Răzvan Vodă era cu oastea sa în campania din Țara Românească împreună cu oastea Transilvaniei și a Țării Românești, Ieremia Movilă a venit în Moldova cu oaste poloneză și s-a înscăunat.
Primele monografii dedicate lui Mihai Viteazul apar pe la 1900 și treptat, treptat, pe fondul discursului unionist din Regatul României, el devine modelul pentru Unirea tuturor românilor.
La 11 octombrie 1672 s-a născut eminentul activist politic şi militar, hatmanul Ucrainei, Pylyp Orlyk, coautorul Constituţiei Oastei Zaporojene. Pylyp Orlyk (1672-1742) a învăţat mai întâi la Colegiul iezuit din Vilnus, apoi la Academia Movileană din Kiev. Din anul 1707 a fost pisar general al oastei Zaporojene, iar după înfrângerea în Bătălia de la Poltava din 1709 şi moartea hatmanului Ivan Mazepa, a fost ales hatman. A murit în străinătate, la Paris în 1742.
La 11 octombrie 1866 Carol I este recunoscut de către Poarta Otomană domn al Principatelor Unite. Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza în urma unei lovituri de stat. În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Munții Carpați Castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării.
La 11 octombrie 1920, în Vicovu de Jos, Suceava, s-a născut Vasile Motrescu, luptător anticomunist bucovinean. A luptat în cel de-al doilea război mondial. A făcut parte din mai multe grupări anticomuniste, acționând în Bucovina. În 1944, odată cu ocuparea Bucovinei de Nord de către armata roșie, s-a alăturat grupării de partizani anticomuniști condusă de Vladimir Macoveiciuc; în 1949 a aflat că este urmărit de Securitate și s-a retras în pădurile Bucovinei. În perioada următoare, a făcut parte din gruparea condusă de Constantin Cenușă, cel alături de care a fost condamnat la un total de 31 de ani de închisoare de către Tribunalul Militar Iași pentru „activitate desfășurată în spatele trupelor sovietice în primăvara anului 1944”. S-a predat, Securitatea încercând să-l folosească drept informator, infiltrat în grupul Carpatin-Făgărășan, condus de către Ion Gavrilă Ogoranu, pentru obținerea de informații și capturarea acestora. Nu a trădat, a mințit Securitatea și a fost folosit într-o încercare de capturare a lui Macoveiciuc Silvestru, în fața căruia s-a desconspirat. A fost condamnat la 23 de ani și șase luni de închisoare din cauza „eșecurilor” sale. În urma acestei sentințe, a pleat din nou în pădure. A fost trădat în ianuarie 1958, pe când se afla la una din gazdele, a fost închis la Penitenciarul Botoșani, unde a fost executat la 29 iulie 1958, la orele 21:30.
La 11 octombrie 1925 a fost finalizată construcția Palatului Culturii din Iași. Palatul Culturii din Iași, o clădire emblematică, a fost construit, între 1906–1925, în zona fostei curți domnești medievale moldovenești, pe locul fostului palat domnesc. Între 1804–1806, prințul Alexandru Moruzi a construit un impunător palat domnesc, în stil neoclasic (arhitect Johan Freywald). Afectat de incendii, palatul avea să fie refăcut de prințul Mihail Sturdza, între 1841–1843 (arhitect Nicolae Singurov). După Unirea de la 1859 și mutarea capitalei la București, clădirea a devenit palat administrativ. Un incendiu din 1880 a afectat din nou clădirea, aceasta fiind refăcută între 1880–1883. La începutul secolului al XX-lea s-a luat decizia refacerii în stil nou a întregului palat după un plan care prevedea și mărirea suprafeței prin adăugarea de corpuri noi, în scopul creșterii funcționalității sale. Primele lucrări au avut loc în 1906. Noul edificiu a fost realizat în stil neogotic, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitecții Filip Xenopol și Grigore Cerchez. Întreruptă în timpul primului război mondial, construcția palatului s-a prelungit pe durata a două decenii. Edificiul, finalizat pe 11 octombrie 1925, a fost inaugurat în anul 1926 de către Regele Ferdinant I al României. A servit inițial drept Palat Administrativ și de Justiție. În anul 1955, destinația clădirii a fost schimbată într-una culturală, devenind gazda celor mai de seamă instituții culturale ale orașului Iași, reunite astăzi sub denumirea de Complexul Național Muzeal Moldova Iași.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com